Gigi Becali (64 de ani) a fost dat în judecată de o vecină, dar instanța i-a dat câștig de cauză latifundiarului din Pipera, care a scăpat, astfel, de emoții.
Femeia l-a dat în judecată pe patronul FCSB-ului, iar obiectul dosarului a fost „servitute”, mai exact dreptul de a intra sau de a folosi un teren. Magistrații au stabilit, însă, o taxă de timbru mare, iar vecina miliardarului a solicitat ca aceasta să fie diminuată.
Solicitarea a fost depusă, însă, prea târziu, iar Gigi Becali a avut câștig de cauză. „Admite excepţia nulităţii cererii de reexaminare, invocată din oficiu. Declară nulă cererea de reexaminare împotriva modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru. Definitivă. Pronunţată astăzi, 28.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, au stabilit magistrații.
(VEZI AICI: CUM A CÂȘTIGAT GIGI BECALI 1 MIL. € DE LA ANAF. “MAI BINE IAU, ÎN LOC SĂ DAU”)
Gigi Becali nu este deloc străin de procese. În noiembrie 2020, l-a dat în judecată pe finul Florentin Pandele. Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Voluntari trebuia să-i restituie patronului de la FCSB suma de 200.000 de euro. Procesul a fost, însă, suspendat deoarece cele două părți nu s-au prezentat și nici nu au cerut judecarea în lipsă.
În septembrie 2018, Gigi Becali a vorbit despre relaţia sa cu primarul din Voluntari, Florentin Pandele. La momentul respectiv l-a acuzat pe edil că l-a păcălit cu o sumă imensă, după transferul a doi jucători.
„Pandele, care este finul meu, m-a păcălit de vreo 500 de mii. Finul meu m-a păcălit cu 500 de mii pe mine, pe Becali şi pe FCSB. Doi jucători (n.r. – Achim şi Moke) pe care i-am luat, am dat 500 de mii pe ei şi am mai dat încă 50 de mii că a jucat nu ştiu câte meciuri ăla (n.r. – Moke). Şi am pierdut 550 de mii la finul Pandele. Şi nici măcar nu i-a luat pentru el. I-a luat pentru Voluntari. A negociat mai bine, bravo lui„, spunea, la momentul respectiv, Gigi Becali.